Ma imbarcam adormita, intr-o dimineata a lunii trecute, mult prea devreme, in avionul roz, spre Londra.
Urma sa particip si chiar sa intarzii un pic ( ceea ce nu-mi sta in fire si ma frustreaza enorm) la un trainig de coaching transpersonal.
Aveam emotii, asteptari si intrebari deopotriva de mari. Urma sa particip la ceva gandit de Sir John Whitmore, omul care a facut istorie in coaching si care acum exploreaza directii noi. Imbinarea dintre emotional si spiritual ca sursa de cercetare profunda asupra sinelui .
Wow. Subiecte puternice. Instruire englezeasca. Oameni de calibru international. Si…Coaching Transpersonal.
Desi rezoneaza cu mine, imi este uneori dificil sa vorbesc despre asta. Randurile ce urmeaza sunt, cu voia voastra, un exercitiu.
Vi le impartasesc cu drag si emotii.
Coachingul Transpersonal (caruia ii vom spune de acum Transpersonal) este un trend, un curent din care se desprinde treptat de ideea ca, sesiunile menite rezolvarilor de probleme, deprinderii de noi obiceiuri, jocurilor de dezvoltare personala si planurilor de actiune, migreaza incet spre sesiuni in care raspunzi la intrebarea: “Cine sunt?” .
Aparent simpla, aceasta intrebare inglobeaza in ea un intreg univers interior: menire, valori, calitati si contributie personala la binele comun.
Am invatat la Londra cat de simplu si cat de important este sa iti dai cateva momente de liniste interioara, pentru a afla ce anume te defineste ca om.
Am invatat, spre surprinderea mea (am mai avut incercari esuate!), sa definesc o parte, cred eu, a ceea ce numim cu emfaza “ my purpose in the world”, printr-un exercitiu simplu si aparent facil, dar plin de substanta si de un real ajutor. Ceva ce ard de nerabdare sa folosesc, ca provocare, pentru clientii mei.
Transpersonalul crede in ceva ce noi oamenii avem in comun, o conexiune greu de vizualizat dar usor de simtit, o legatura profunda a umanitatii, care are la baza iubire, vointa, imaginatia , intuitia, calitatile si valorile fiecaruia.
Transpersonalul este despre ceea ce transcende “persona”, despre universul interior, despre faptul ca suntem in acelasi timp existenta si transformare, traire si devenire.
Un alt exercitiu invatat si asumat, a fost acela prin care am reusit sa inteleg ce anume aduce pozitiv in viata mea o experienta intens neplacuta. E intotdeauna spectaculos sa incerci sa privesti lucrurile din perspective diferite si sa gasesti noi sensuri acolo unde pare sa nu fie decat unul. A fost despre bucuria lucrurilor grele si lectiile din ele. Despre valorificarea interferentelor din vietile nostre , cautand scopul si potentialul fiecareia , intr-un sens pozitiv .
Inca ceva ce abia astept sa-l folosesc in practica mea.
Stiu, tot in urma acestei calatorii, cum pot sa-mi vizualizez traiectoria catre “varianta mea cea mai buna” pe un simplu grafic, si astfel sa inteleg dintr-o privire ce a contribuit la dezvoltarea mea si ce nu.
Dar, cea mai interesanta provocare, a fost descoperirea, intelegerea si acceptarea tuturor “bucatelelor” din noi. A tiparului in care se manifesta si a nevoilor pe care le suplinesc.
Pe scurt, eu personal mi-am imaginat ca toate partile din mine ce se manifesta alternativ, consecutiv, combinat sau sporadic sunt parte din “brand-ul” Andreea si e loc si nevoie de fiecare ca sa fiu eu.
Si m-am intors, cu un alt avion roz, intr-o noapte, mult prea tarziu, mai conectata cu mine ca niciodata si intrebandu-ma in primul rand ce vreau sa-mi demonstrez si carei parti din mine ii fac pe plac alegand ore de zbor complet insuportabile. 🙂
